Harul celui mai mic

Extras din cea de-a treia scrisoare a lui Călin, voluntar român în Buenos Aires (Argentina) din august 2022:

Jordan este cel mai mic dintre băieți, are 8 ani, și este puțin arhetipul băiatului romanelor de aventură a lui Charles Dickens. Foarte, foarte inocent, dar dornic să participe la tot ceea ce i se propune, mereu dă ascultare celor mai mari, puțin cu capul în nori, cu o condiție fizică bună, dar în același timp puțin fragil. Pentru noi, acest portret deja este o minune... având în vedere situația familială foarte complicată (mama lui trăiește în aceeași casă cu iubita ei și cu soțul, adesea lipsește de acasă căci este închisă pentru furt...). Jordan este foarte atașat de surorile mele de comunitate (acum Sofia din SUA și Karolina), și mai puțin de Samuel și de mine, dar în această tabără am reușit să petrecem mai mult timp cu el și să crească prietenia noastră, mai ales în bazinul de înot, căci nu știa foarte bine să înoate așa că a trebuie să aibă încredere totală în noi, iar noi trebuia să fim mai atenți cu el.

Această experiență de ascultare și încredere am trăit-o cu mai mulți băieți, și foarte rapid am ajuns la concluzia că înotul a fost activitatea cea mai aventuroasă, dar mai ales, cea în care toți băieții s-au putut bucura la maximum. Mai mult decât atât, prezența lui Jordan a fost foarte utilă și pentru ceilalți băieți, căci fragilitatea lui a suscitat din când în când fraternitatea celor mai mari, care trebuiau să aibă grijă de el. Poate părea ceva natural, dar adesea în Villa, în cartierul nostru, se supraviețuiește, e mai dur. Iar cel mai frumos lucru pe care l-am văzut s-a datorat exact acestei fragilități a lui Jordan. În fiecare zi jucam fotbal cu băieții de două ori pe zi, și vă puteți imagina că Jordan, la 9 ani, nu putea participa mult în joc cu ceilalți băieți de 12,13 ani. Era puțin în afara jocului, cum se spune. Dar la un moment dat, Ionas, un alt băiat a observat și a început să îl ajute pe Jordan să înscrie. Nu prea mulți și-au dat seama de ce încearcă să facă Ionas, astfel că la un moment dat el a trebuit să interpeleze pe câțiva băieți: Voi nu vă dați seama că Jordan trebuie să înscrie? Ionas este printre cei mai talentați la fotbal, dar acum unica sa misiune, pe care și-a asumat-o, era să-l ajute pe Jordan să înscrie. În cele din urmă, atitudinea lui s-a manifestat și la ceilalți băieți și Jordan, în bucuria tuturor, a înscris. Dintr-un meci de fotbal (mereu foarte greoi de arbitrat pentru mine și Samuel) competitiv, s-a transformat într-un act de altruism fratern. După toate măgăriile insuportabile (acum spun asta râzând, în timpul taberei era destul de apăsător), acest moment a fost de neprețuit pentru mine, precum o piatră de mare valoare, și mi-am dat seama că avem nevoie de cei mici, de cei fragili, că tabăra pentru a fi frumoasă, avea nevoie de Jordan, cel mai mic, pentru a da ocazia celor mari să poată să practice caritatea, adică să-și ofere prietenia. Și sunt, probabil, cei mai mari, mai puternici, mai abili care au nevoie de cei ce sunt mici pentru a învăța să iubească. O teorie sau un discurs (adesea discursurile noastre disciplinatorii) nu au avut mult succes, dar un chip, o prezență discretă și fragilă, care reclama prietenia fraternă și un act de caritate, a reușit. Când Isus se identifică cu cei mici, cei marginalizați, cei mai puțin abili în ochii lumii, o face dintr-o milostivire pentru “cei mari”, ca o chemare spre convertire.